Stilul après-ski.
Mult așteptatul sezon de iarnă a sosit, și odată cu el, acea perioadă din an în care schiul și après-ski-ul fac parte din vocabularul cotidian. Ca în fiecare an, tendințele în materie de modă nu se lasă mult așteptate, iar noutățile must-have pentru schi au revenit în prim plan.
Dar, ce înseamnă, après-ski?
Termenul après-ski provine din limba franceză, înseamnă literalmente „după schi” și se referă la modul de petrecere a timpului după ce ați ieșit de pe pârtie. Acest stil vestimentar provine din cele mai renumite stațiuni de schi internaționale, unde codul vestimentar après-ski se aplică cu sfințenie în fiecare iarnă.
Printre acestea se numără Aspen, una dintre cele mai celebre stațiuni montane de schi din America, preferata VIP-urilor de pretutindeni, unde viața de noapte, restaurantele, locurile de cazare și pârtiile sunt pe măsura faimei, capitala alpină franceză de lux Chamonix, renumită pentru petrecerile sale exclusiviste până în zori, orașul elvețian Zermatt, unde domnește șicul și eleganța, sau orașul St. Anton din Austria, oraș vesel și plin de distracție, îndrăgit de foarte multe celebrități mondene.
Dar modul de ”viață după-schi” nu este o plăcere rezervată doar schiorilor. Chiar și după o zi de săniuș, de snowshoeing sau pur și simplu după o drumeție plăcută de iarnă, o oprire la un refugiu montan este aproape obligatorie.
Așadar, dacă vrei să ieși în evidență în materie de modă și farmec la schi, cu un look la modă, precum cele din stațiunile elvețiene, îmbracă-te în stil après-ski.
Ce trebuie să purtați pentru un stil après-ski perfect.
Stilul après-ski se bazează pe cizmele mari de zăpadă, jachete de puf și mult pluș. Practic, cam tot ceea ce este la modă în această iarnă. Printre tendințele dominante în cele mai cunoscute stațiuni de schi din lume, se numără salopetele colorate în stilul Lady Diana, jachetele de puf de diferite lungimi, dar și accesoriile, ”moving spirit”, al modei de schi.
Iată care sunt cele 6 componente pentru a crea un look après-ski la modă.
1. Cizmele après-ski.
Cizmele mari și călduroase de iarnă sunt parte integrantă a stilului après-ski. Cele mai populare sunt cele de la Moon Boot, faimoasele cizmele care au cucerit lumea cu stilul lor bine definit. Acestea pot fi înalte, joase, negre sau albe, precum și fluorescente sau metalice pentru un aspect de epocă spațială.
O altă alegere deosebit de populară în rândul celebrităților, sunt cizmele de zăpadă Inuikii, care ne încântă cu gama lor în culori deosebite.
2. Costumele de schi.
Costumele de schi în stil après-ski nu mai au nimic în comun cu ținutele incomode de altădată. Cele mai la modă sunt inspirate de stilul disco al anilor ’70 și ’80. Designerii adoră să prezinte modele în culori fluorescente și strălucitoare.
Nu doar variantele dintr-o singură piesă sunt în vogă, ci și jachetele cu puf, care se asortează la culoare cu pantalonii matlasați. Cele mai populare sunt cele de la Bogner și Perfect Moment.
3. Jachetele cu puf.
Stilul après-ski nu ar putea exista fără jachetele cu puf. Le purtăm într-o mare varietate de lungimi, iar în această iarnă, sunt la modă atât jachetele lungi și supradimensionate, cât și cele scurte, tipice casei de modă Prada. Designerii ne oferă posibilitatea de a alege între modelele bej sau non-culoare (albe, negre sau gri) și cele în culori vii, care ne amintesc de discotecă și de anii ’80.
4. Puloverele călduroase.
Unul dintre elementele cheie ale garderobei après-ski sunt hanoracele moi, puloverele cu guler înalt și puloverele cu imprimeu din țesături călduroase de cea mai bună calitate. Alegeți culorile clasice, bej și alb, care se potrivesc bine cu orice texturi.
5. Gulerul/cagula, mănușile și ochelari de soare/schi.
Stilul après-ski nu ar exista fără aceste accesorii indispensabile ale vacanței de iarnă. Dacă în trecut, gulerul/ cagula erau considerate doar un element practic al ținutei de schi, astăzi, ele reprezintă nu doar un accesoriu călduros, ci și unul la modă. Alege-le pe cele moi, care acoperă capul, gâtul și uneori chiar gura și nasul.
Mănușile, super călduroase, fac parte și ele din echipamentul esențial, dar le vom prefera pe cele asortate la culoarea întregului look.
În ceea ce privește ochelarii de soare, aceștia ne protejează ochii de razele soarelui, de zăpadă și de orice posibil accident. Când ieșiți de pe pârtii și intrați în après-ski, înlocuiți ochelarii de schi cu ochelari de soare, dar uitați de ramele delicate și de lentilele mici, optați pentru ochelari mari cu oglindă, inspirați de ochelarii de schi.
6. Genți de pluș.
Cea mai la modă completare a look-ului après-ski este o noua tendință apărută de curând pe podiumurile de modă, și anume, geanta de pluș. Designerii concurează pentru a crea cel mai popular model, iar gențile din blană artificială, pluș moale și blană lungă sunt cele care vor dicta trendul în această iarnă. Mărimea nu contează, le poți purta fie pe cele mari XXL, fie gențile mici din blană, dar și în versiuni elegante, cu lanțuri și motive de animale.
Așadar, dacă te afli într-o stațiune montană, și fie că plănuiești să te relaxezi într-o cabană din lemn în fața șemineului, sau să sorbiți o ciocolată caldă în centrul orașului, codul vestimentar après-ski este cea mai bună alegere.
Enjoy!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!